[Strofa]
Ture pe afară, nu contează câte grade
Ți-am zis să nu mă suni dacă nu răspund la mesaje
Nedormiti de 4 zile, încep să vedem peisaje
Am sufletu pătat, da' n-am nevoie de bandaje
De ce să mint ? Îmi place maxim curu’ tău
Îmi place cum dansează, îmi place din ce în ce mai rău
După ce cant la concert, te iau în camera for sho
O să ne distrăm mai tare decât m-am distrat la show
Sunt captiv în asta, sincer nu vreau să mai scap
Eu sunt singuru' real, mă duc acum să îmi fac de cap
Încep să simt comfortu', de 2 ani mă simt decan
N-o să mă bag în beef-uri, chiar dacă nu sunt vеgan
Ce te doare să-mi zici ? Vrеau s-apăs mai tare rana
Vreau numai să pici, stai în față, aștepți pomană
Tot să nu zic, că după te apucă flama
E toamna afară, cu mine n-apuci nici iarnă
E vină ta în morțîi tăi
Mă pierd în curu tău, n-o să mă pierd în ochii tăi
Sunt obsedat numai de foi
Poți să-mi dai 10 bețe că să fim iar amândoi
E vină ta în morțîi tăi
Mă pierd în curu tău, n-o să mă pierd în ochii tăi
Sunt obsedat numai de foi
Poți să-mi dai 10 bețe că să fim iar amândoi
Am fost scăpat de multe ori, cred că asta e a 5-a oară
Mi-au dat bully colegii, am beef cu toți din fosta școală
La început nu mă credeau, acum îi fac pe toți să creadă
Am câștigat și se oftica, da’ e ok nu-i bag în seama
Mă duc în Uber cu ai mei, ne prefacem okey
Șoferu' a luat-o razna când i-am băgat Bando 3
Să pun un plasture că doare, atitudine insane
M-am născut să fac asta c-așa îmi scrie și pe chain