[Versuri „Semantic”]

[Strofa]

Pleoapele mele-s grele

Misterele dintre ele-s căzătoare stele unite-ntre ele

Gânduri râncede, ce-ncet apasă constant pe atele

Acele nuclee, lipsite de putere

Ader în infinit, ador să ard artistic lemne

Sacrific elementele entităților mele

Prezente ce-și cer drepturi materne

Legate-n matematici moderne

Modele ce-și distrug funcțiile interne

Îngropați în litere din ce în mai lente

Începând cert să exercite fenomene stranii

În care cercetătorii lumii moderne sfârșesc drept cranii

Derulati parcă-n mașina timpului

Și-a tiparului impus tardiv gândului

Programat genial să ne-ntrerupă, distrugând orice trupă

Când ai mei sunt gata să erupă

Anii ce-au trecut i-au lăsat urmă

Și pentru aste cicatrici nu-ți trebuie lupă

Arborele ăsta stă să se frangă

Dumbrava minunată devine decimată de drujbă

În ce stadiu au putut să m-aducă?

Părăsesc aceste operațiuni, sătul de luptă

SDST, devin post-TSD, de atâta sânge spiritual ce inundă

Negativul din frații mei, și Pământul începe să plângă

Când mă desprind de corp

Și mă-nalț astral în salt deasupra lumii pot

Precum un corb deasupra pădurii-ntunecate

România e-n beznă, deși soarele se ține-n continuare de fapte

Parcă știe și el că-n fiecare zi este din ce în ce mai multă noapte

Mă retrag temporar în Shambhala

Temperamentul meu, în zadar ghidează calea

Lăsând în urmă un gust nesemnificativ

Acest individ iubește s-acționeze sublim

Ține destine captive-n palme nocive

Și le sugrumă cu fier rupt din resurse pline de schije

Frâng temple fictive, dinamitez obiective

Filtrez cu greu acest aliaj blestemat, numit sistem

Respins de mine, ne atacăm reciproc

O dată pe an, prea puțin pentru ucide acest porc

Rătăciți isteric, într-un tărâm animat de-un fals feeric

Fără scop, fără o misiune, eronat ezoteric

Soldat, care ți-e misiunea? Terra speră, tu nu

Mori sau trăiești degeaba? Identifică scopul

Vântu-mpinge hanoracul de pe chipul meu

Dar nu mai aveți de mult ochi să vedeți sau urechi s-auziți

Pașii mei grăbiți

Ce lasă-n urmă un crater spiritual antic

Și mai ales cuantic

Pe care nu toți au puterea să-l recunoască

Și când o fac, îl ignoră, neștiind în cele din urmă ce să mai creadă

Îmbrățișez Bucegii

Cetate naturală-n care mi-au domnit toți regii

Dansez coloși de piatră-n Carpați, mă-mbată cu miresmele lor

Ingenunchiez pe Caraiman, și ating baza crucii eroilor

Stârnind bariere energetice, ce-mi protejează glia

Îți mulțumesc, regina Maria

Și mă unesc cu aura albă, coborâtă din nori

Dispărută de mai bine de două mii de ani dintre noi

Mă trezesc din nou la viață

Lumea-mi pare altfel, de parcă asist la prima mea dimineață

Bine-ai venit, speranță, ia loc la masă mea

Te rog nu mai pleca

Doar o vorba să-ți mai spun, ca maestrul

Și-ar fi destul să sparg în 12 părți dexul

Transmite taina mai departe

N-o condamnați să zacă veșnic într-o carte, de care prea puțini au parte

Lumina se-mparte oratoric, nu pe foi

Lăsăți copiii științei să vină la voi

Să spargă false oglinzi, în care slabe minți se rătăcesc

Când frică și ignoranța în ei se-nmulțesc

Născând un spirit de turmă, ce personalități curmă

În acest ocean de pași, cu greu mai poți lasă o urmă

Pare mai ușor să pui o țeavă-n tâmplă, să ignori Darul Suprem

Investit în tehnică de armament ce distruge totul în jur, lăsând un crater

După atomi, bate și pietre, cum spunea Albert

Trăiește, iubește, salvează, ai milă

Apasă "stop", respiră