Roller Coaster

By Stres

On Ploaia cuvântul

Released on October 19, 2024

Thumbnail

[Versuri ,,Roller Coaster"]

[Strofa 1]

De la șase ani la nouă, am dormit pe paleți

Cu maică-mea, într-un depozit, unde iarna poți să-ngheți

De la magazinul din colț, știam doar un preț

Că aveam bani, doar cât să pot să-ntreb: "Biscuiți aveți?"

Purtam o pereche de teneși, până când se rupea

Apoi o lipeam, și o purtam din nou, și tot așa

Până nu se mai putea, mama îmi făcea observații

Să nu joc fotbal cu ei, că n-are bani să mai ia alții

Astea rămân în subconștient, ca un program

Care rulează-n background, și-ți consumă din RAM

De asta: în prezent, nu știu câte perechi de încălțări am

Că am vindecat frustrarea, în timp ce-mi tot cumpăram

Mi se zice Stres, că ăsta-i mediul în care trăiesc

Asta avem toți în comun, că nu știu: câți mai zâmbesc?

Aici, dacă vrei o șansă, e Ruleta Rusească

Totul sau nimic, și toți știu ce pot să pățească

[Refren]

Viața e un Roller Coaster: dacă vrei un lobster, costă

Banii vin și pleacă, de parc-ar fi fost o fostă

Lumea s-a întors pe dos, să nu-i mai recunosc pe toți, că

Au uitat: noi ce trăim aici e doar o mostră

[Strofa 2]

Gândește în afara cutiei puțin

Și pune-ți trei întrebări: "Cine sunt?", "De unde vin?"

Și: "Ce sunt dispus să pierd, ca s-ajung ce vreau să devin?"

Când n-ai nimic de pierdut, în orice te bagi ești all in

Vrem totul sau nimic, dar definim diferit totul

Noi diferim, chiar dacă tot toți venim să cucerim topul

Parcă suntem la Polul Nord, pe plajă la Corbu

Ce-i în jur ne lasă reci, oricât învelim corpul

Acum, dacă vreau, pot să-mi fac cam orice poftă

C-am muncit mult timp, și toți știm că: timpul costă

Trebuie s-ajung la infinit, și mă refer la cotă

Eu îmi vreau portretul și în cărți, nu doar pe poster

De asta nu sunt mulțumit; ca să stau liniștit

N-am timp nici să mă gândesc ce aș fi făcut, dac-aveam tim

Eu scriu, că vreau să intru în istorie, nu în trending

Aici trebuie să alegi: ori "happy life", ori "happy ending"