WELCOME ACASA

By Shenko

On AUTOINTITULAT

Thumbnail

[Chorus]

Nu știu cum să zic

Ca s-apară așa ușor

Stau lat întins pe covor

Am ajuns și autor

Și vreau să spun referitor

Mai și Iunie știi că-i data de iubire

Toată lumea e-n grăbire

Prin iarnă nu mai e nimeni

Poate decât eu cu tine


[Verse 1]

Nu-s pregătit de înrobire

Tot ce-aștept e o zambire

Da' mama, să știi că-i bine, ey

Sprijinire, suferire

Ca la a doua întâlnire

Nu poate fi potrivire, ey

Știi ce înseamnă să fii monstru

"N-a ajuns ce-a fost al nostru"

Să fie totu în palmă

Să rămână numai ceară


[Refrain]

Mă aflu la momentul în care pot să zic ce vreau, ey

Ziceam prea mult, tresăreau

Viziunea-n față

N-am nevoie de nevastă, ey

Voiam prea mult, nu rămâneau

O s-ajung departe

Număr mare, frați în spate

Ne avem până la moarte

O să facem doar rapoarte, ey


[Verse 2]

Foarte multe vise

Multe par subscrise

Stai să mă subscriu

Nu-i un joc de vise

Nu-i un joc cu fise

E de timpuriu

E de timpuriu

Zgomote în soare

Sare și tresare

Joc la închisoare

Uite o scrisoare

Pare succesoare

Fete superioare

Așa se cred pe net


[Chorus]

Nu știu cum să zic

Ca s-apară așa ușor

Stau lat întins pe covor

Am ajuns și autor

Și vreau să spun referitor

Mai și Iunie știi că-i data de iubire

Toată lumea e-n grăbire

Prin iarnă nu mai e nimeni

Poate decât eu cu tine