[Versuri „Anormal”]

[Strofa 1]

Sunt anormal, un om banal, adus de val la mal

Într-un ocean normal de pești, cu ochelari de cal

Sunt anormal, că urmăresc să n-am mereu profit

Și când te-ai ridicat, nu vin să pap și eu un pic

Nu sunt normal, nu-mi tatuez "Cina cea de Taină"

Pozând în credincios perfect, dar lepră pe sub haină

Sunt anormal, că nu-s supus decât Legii de Sus

Și nu halesc normalitatea unui sclav condus

Sunt anormal, că nu răspund la ură tot cu ură

Într-o lume normală, cu Lucifer în gură

Nu sunt normal, că promovez valori și idealuri

Un anormal nu-i înghițit, când face multe valuri

Sunt anormal, când relatez trecutul meu sublim

Plin de lipsuri și nevoi, dar cel mai bogat copil

Nu sunt normal, când Lucifer îmi tot apare-n gând

Sunt anormal: pentru succes, pe Dumnezeu nu-L vând

[Refren]

Te urci pe culme, culme, lume

Inima ți-e prea haină

Și de ură plină

Sus pe culme, culme, lume

Dragostea ți se usucă

Ca răchita-n luncă

[Strofa 2]

Sunt anormal, că nu mă-mbrac cu branduri trase-n sume

C-așa ar fi normal: să mă vorbească o lume

Că dacă toți „normalii” te văd că ai, și arăți

E o normalitate să te aclame toți

E atât de normal să vezi un preot care

Prezintă Calea dreaptă, și ură închinare

Dar mâna e greblă, trăgând din buzunare

Chiar și de la săraci, pentru o înmormântare

Dacă e normal să nu mai fie dragoste față de semeni

Unde toți sunt „gemenii”, și vrei cu toți să semeni

Eu sunt ăla anormal, Oaia cea Pierdută

În front cu suflet cald, sunt ultima redută

Perfect normal e să consumi lături și uscături

De la ieftinături, ce livrează stricăciuni

Sunt anormal, că-s unul vechi, dintre autentici

Într-o lume perfect normală, plină de identici

[Refren]

Te urci pe culme, culme, lume

Inima ți-e prea haină

Și de ură plină

Sus pe culme, culme, lume

Dragostea ți se usucă

Ca răchita-n luncă

[Strofa 3]

Când luna cheamă visele, eu meditez în taină

La anormalități divine, la cine-mi ești sub haină

Iar când cocoșii-mi cântă primul ceas al dimineții

Sunt anormal, că mulțumesc pentru darul vieții

Tu vezi normal, e culmea

Să vezi cum nu e lumea

De la pastile, prafuri

O vezi color, ca-n graff-uri

Nu sunt normal când caut dragoste, nu interese

Sunt anormal că-s om, după atâtea succese

Mă uit în oglindă, și văd un om trecut

Prin viață, născut și renăscut, și atunci când a căzut

Dar dincolo de toate, văd un anormal

Ce le-a-ntrecut pe toate-n parte cu zâmbet la final

Nu-i ieșit din comun, că nu mă apreciezi

Când știu că toți „normalii”-și fac idoli din cirezi

Și am să rămân eu Oaia Neagră, chiar de-mi e crucea grea

O car plin de credință-n Domnul, căci este Crucea mea

[Refren]

Te urci pe culme, culme, lume

Inima ți-e prea haină

Și de ură plină

Sus pe culme, culme, lume

Dragostea ți se usucă

Ca răchita-n luncă