[Versuri „Rășina”]

[Refren: Faust]

Tălpile mă dor, c-alerg prea mult, și nu mă-ntorc

Un pas îl las în urma mea, altu-l întind spre viitor

Deși mi-e și dor de mulți, ce-o fi-n sufletul lor?

Stau pe loc, cu privirea-n gol, sau fug întruna s-umplu goluri

[Strofa 1: Faust]

Propag peste foi sentimente noi, ghidat de pași prin lume

Tălpile mă dor, c-am băgat drumuri lungi, și nu las în urma mea decât formele de urme

Peste foi amprente; mulțumesc lui Dumnezeu c-am prieteni și familie

Viața în travaliu; chiar și așa, tot iau tramvaiul ăsta, și-l duc pân' la cap de linie

Fug în echilibru, ca un tren pe șine, un copac prin care curge sevă și rășină, când

Vântul zboară frunzele, simt pân' la rădăcină cât de bine stau, înfipt cu picioarele-n pământ

Îmi caut răbdarea, vorba lui Motan': "Ya, ya, ia-le pe rând"

Mă conectez la Sursă, bat aceeași cursă-n care scopu-i același mereu: s-aflu cin' și ce sunt

În ce fac, mă dedic cu totul

Acord timp, pân-ating acorduri

Simt cum bate cordul, și-ncep să respect

Că bate în scop bine definit, și pulsul printre bătăi în piept

Nu pot să fiu ipocrit cu mine, uneori încerc

Când am pretenții de la oameni să fie sinceri

Amețesc, când pașii ăștia tot se-nvârt în cer

Fie soare pe cer, ploaie, zăpadă și ger

Eu n-am dobândit nimic fiind un laș

Doar prin curaj unii nu-și caută pacea, că poate-i prea mare deranj

Poți să te lași purtat de pași, spre un drum bun ce-l eviți inconștient, fiindcă pare miraj

Nu poți să cumperi sau să vinzi liniște, că n-are gramaj, nu se dă gaj

D-aia

[Refren: Faust]

Tălpile mă dor, c-alerg prea mult, și nu mă-ntorc

Un pas îl las în urma mea, altu-l întind spre viitor

Deși mi-e și dor de mulți, ce-o fi-n sufletul lor?

Stau pe loc, cu privirea-n gol, sau fug întruna s-umplu goluri

[Strofa 2: Motanu]

Tălpile mă dor, însă nu cad

Binecuvântat și cu bine și cu rău și cu sete

Tălpile mă dor, însă nu cad

De la gând, la cuvânt, la faptă

Tălpile mă dor, însă nu cad

Binecuvântat cu familie, cu un rol și cu prieteni

Tălpile mă dor, însă trec iar

De la idee la acțiune, la artă

Mă pierd în vegetația asta des

Nu-i despre bani, despre fest-uri, când mă manifest

Dau randament, când cei mai mulți intră în panică

Evoluția mea-i atâta de organică

Pe unde mergi, ai grijă ce semințe plantezi

Cum îl concepi, apoi cum te ții de plan; vezi?

Am rădăcini adânci, ca site-urile dark-web

Poa' să vină și taifunul, rămân la fel

Oamenii-s boala mea, asta-i comoara mea

Își taie din creangă, de-o viață-ntreagă

De ce să-i fac să-nțeleagă? Aș întrerupe progresul

Toate se leagă, până e gata procesul

Scoarța mea nu vede nimeni, văd doar suprafața mea pân' la coroană, mă-ncarc grav

Mă hrănesc cu oameni, și soare, și oameni calzi, camarazi; d-aia, azi

Mă găsești în pădure, te auzi în ecou; nu e nicio urmă de rău

Rar, ca și o floare de colț; ăsta e momentul, e al tău

Viață revărsată peste frunze

Scapă de acum o clipă de iluzie

Ai atins esența din nou, capătă sens; aș mai zice multe

Nimeni nu m-aude, și pomul se cunoaște după fructe

[Refren: Faust]

Tălpile mă dor, c-alerg prea mult, și nu mă-ntorc

Un pas îl las în urma mea, altu-l întind spre viitor

Deși mi-e și dor de mulți, ce-o fi-n sufletul lor?

Stau pe loc, cu privirea-n gol, sau fug întruna s-umplu goluri