Camera 14 - Intellectual

[Versuri „Camera 14”]

[Intro]

Yo-yo-yo, yo

Ah, yo, yeah, yeah, ay

Faust în casă, două mii douăzeci și cinci, yo

Yeah, yeah, yeah, yeah, ay

Camera paișpe

Yo, yo

[Strofa 1]

Bun, ok, mi-am dat check-in, e cazu' să-mi desfac bagaju'

Dacă o fac sau nu, decide o monedă: cap sau pajură?

Că am stat cu sufletu'-n franjuri, sub miraju' că nu sufăr

Dar acum constat, concep și scot comorile din cufăr

Nu știu de unde să încep

În valiza asta-s multe adunate, ca o trăseistă veche

Adică plină cu de toate

Scot pe rând o carte, niște haine vechi și cam uzate

Și-un jurnal, ciudat, credeam că l-am lăsat deoparte

Dar mă întorc să scriu, sunt iar pregătit

Să văd cine se joacă șah singur în ambelе capete ale mеsei

În camera asta unde nimeni nu mă vede, nu mă aude

Știind că eu sunt cartea, jurnalul și hainele astea rupte

Paginile prăfuite, în care suflu, îmi caut suflu

Survolez deasupra, mă ridic din dedesubturi

Dar acum văd lucruri ce se formează și apar în minte

Sunt surprins, aș putea să zic că n-am cuvinte

Dar sunt pregătite, sunt gata să scriu un nou capitol

Pun în cască beatul, aplic și hârtie pe pupitru

Tre’ numa’ să intru și-acum pot numa’ să sper

Că am destulă inspirație în camera asta de hotel, yo

[Refren]

Spun tot ce sunt, de unde vin, unde-ajung

Dacă ajută, iese mâine, dacă nu, trag mai mult

Nu-i că vreau mai mult, vreau mai multă cerneală

Să pătrund în ținut cu-al meu conținut pe coală

Spun tot ce sunt, de unde vin, unde merg

Dacă ajută, îi e bine, dacă nu, e ok, mai alerg

Bag pe beat, boom, bag, simt să o fac cumva

Că scriu mult până pun punct și-o iau de la cap

[Strofa 2]

Yo, le-așez la fel ca în viață, încerc să trec prin pași simpli

Să profit de azi, că ce-i mâine e incert, imprevizibil

Știind că tre' să-mi fac un bine și să rămân sincer

Că nu pot fi ipocrit cu mine, nici măcar când încerc

Că oamenii se mint, par un pic senil de-mi astup glasul

Supărări când cerul, ce crezi? Va fi tot senin și albastru

Și-avem lupte toți, e drept, nu știu cum le răzbați tu

Da’ genul de răni ce le port nu se vindecă cu plasturi

De-aia îmbrac hainele astea ce-au mai fost purtate

Le mai port un timp, înainte să le dau mai departe

Și-o parte din mine le-ar păstra, dar nu-mi dau voie

Să le mai țin, că-n schimbul lor trebuie să apară altele noi

Ca să văd unde mă duc, altfel știu doar de unde vin

Și încă scot din lucruri, dar plec tot cu geamantanul plin

Doar că-acum le țin în ordine, nu las să fie vraiște

Sortez pe rând ce dau, ce păstrez, în camera paișpe