2 A.M. - Intellectual

[Verse 1]

Te întrebi ce poți să mai faci, e mult prea târziu

Să-ncerci să te disculpi, e prea dificil

Și nu vrei să-ți privești, nici să analizezi

Viața acum

Simți că poți să pierzi ce ai, oare ce-ai e bine

Simți că nu ești demn de tot, ce este lângă tine

Nu vrei să crezi, că ești pe cale să pierzi

Ce ai și o să regreți prea târziu

Și sufletul moare ușor, privești viața printr-un coridor

Ce nu mai are ecou... dar tot strigi

Și țipătul e tremurat, trădează cât ești de-nfricoșat o dată ce-ai realizat

Să-ți privești soarta în ochi, ce întâlnire

Și să știi că greșești, ce nebunie

Și nu vrei să mai plângi, să te întrebi cine ești

Nu mai ești tu

Simți că ai pierdut ce aveai, te-ai pierdut pe sine

E un păcat ce o să-l cari peste tot cu tine

Vrei să oprești oameni pe care-i zărești

Și să-i întrebi ce să faci tu acum

Și sufletul moare ușor, privești viața printr-un coridor

Ce nu mai are ecou... dar tot strigi

Și țipătul e tremurat, trădează cât ești de-nfricoșat o dată ce-ai realizat

Și sufletul moare ușor, privești viața printr-un coridor

Ce nu mai are ecou... dar tot strigi

Și țipătul e tremurat, trădează cât ești de-nfricoșat o dată ce-ai realizat

Și sufletul moare ușor, privești viața printr-un coridor

Ce nu mai are ecou... dar tot strigi

Și țipătul e tremurat, trădează cât ești de-nfricoșat o dată ce-ai realizat