Valuri

By DOC (ROU)

Released on July 15, 2022

Thumbnail

[Refren: Vlad Flueraru]

Valuri vin și valuri pleacă

Unul cu altul cum se leagă

Marea-i mama mă dă în leagăn

Ca valul toate o să treacă

Nu-i un val la fel ca altul

Valu-i mic apoi e matur

Apoi moare, gata actul

Mare piesă-n mare teatru


[Strofa 1: DOC]

Afli că timpul nu există și începi să trăiești

Afli că tu-ți faci viața tristă și iubești

Afli c-a fi nimeni e mai bine

Decât dac-ai fi oricine ți-ai dorit să fii când îți luai filme

D-alea de mărire, că din alea cazi și doare

Privește cu ochiul inimii - nu-i nimica la întâmplare

Nu-i mai mare vindecare decât simpla acceptare

A simplului fapt că ești un val și Universu-i marea


[Strofa 2: Tomi Marfă]

Plapuma asta-i echivocă

Credeam că mă cunosc cu totul - încă mă descopăr

Adevăru' e o chestie de perspectivă

Și perspectiva e o noțiune relativă

Asta-i marea nimănui

Din ploaia asta sunt una dintre picături

Din prăjeala asta sunt una dintre frigărui

Credeai că-i mai complicat de-atât? Să ști că nu-i


[Refren: Vlad Flueraru]

Valuri vin și valuri pleacă

Unul cu altul cum se leagă

Marea-i mama mă dă în leagăn

Ca valul toate o să treacă

Nu-i un val la fel ca altul

Valu-i mic apoi e matur

Apoi moare, gata actul

Mare piesă-n mare teatru


[Strofa 3: Vlad Flueraru]

Aerisește camera puțin, geamul deschis

Fumul ăla nu-i de la țigară, noi ne-am aprins

Focul ăsta nu-i de la jăratec, iar am încins

Mii și mii de gânduri aruncate, niciunul prins

Menirile la care ținem cuprind urme de vis

Dar fiind timizi cu ele încă nu le-am atins

Eu văd stele din noi toți și cum nu ne-a fost scris

Hai să fim proprii autori să ne apucăm de cuprins


[Strofa 4: Vlad Dobrescu]

Fiindc-adevărata operă de arta-i chiar viața

Nu pare deocamdată pentru că nu e gata

Nu vreau să te atac, doar că, nu primești alta

Deci nu fii invidios pe altu', vezi-ți de a ta

Îmi iubesc soarta, ca împăratul Marc Aureliu

Nu-s inferior

Doar că-n interior

Este imperiul pe care-ncerc să-l extind

În timp ce inspir și expir

Ia uite-mă cum avansez prin


[Refren: Vlad Flueraru]

Valuri vin și valuri pleacă

Unul cu altul cum se leagă

Marea-i mama mă dă în leagăn

Ca valul toate o să treacă

Nu-i un val la fel ca altul

Valu-i mic apoi e matur

Apoi moare, gata actul

Mare piesă-n mare teatru


[Outro: DOC]

Vedeți, mă, cum lucrează împreună?

Ele fac marea

La fel cum oamenii și viețile lor fac lumea

E minunat

Auziți, dacă vreți să mergeți, dați înainte, bossi, eu mai stau aici