Dacă plouă

By Dhali

Released on May 21, 2020

Thumbnail

[Strofa 1]

M-am născut bogat în suflet și fraier tare

Vreau să fiu la fel și peste ani, nu vreau schimbare

De când eram copil credeam că îngerii m-asistă

Și de-aia mă rugam la ei, acum abia există

Abia există și sentimentul de Dumnezeu

Există doar regretul că îl chem doar de când mi-e greu

Încă simt ceva și sper și sper c-o pot numi credință

Dacă-i ultima speranță, oare cât mai rezistă


[Refren]

Dacă plouă

Pun în piesă, vă zic vouă

Și furtună nu doar rouă, yeah

Dacă pacea nu mă vrea, nici în luptă n-o să căi-ăi-ăi

Dacă plouă

Pun în piesă, vă zic vouă

Și furtună nu doar rouă, yeah

Dacă pacea nu mă vrea, nici în lupte n-o să căi-ăi-ăi

Dacă plouă


[Strofa 2]

Cum știu, se întoarce-n timp doar să învinovățească

O vede pe mă-sa cum se străduiește să-l crească

Tascu' se pregătea să-i părăsească

Repet același gen, i-a zis dar nu vrea să-l oprească

Nu-nțelegea deloc cu ce a greșit

Pân' într-o zi când viața i-a oferit

O altă cale, o altă ploaie

Prin care trece acum ca să spele ce odată era o ploaie


[Refren]

Dacă plouă

Pun în piesă, vă zic vouă

Și furtună nu doar rouă, yeah

Dacă pacea nu mă vrea, nici în luptă n-o să căi-ăi-ăi

Dacă plouă

Pun în piesă, vă zic vouă

Și furtună nu doar rouă, yeah

Dacă pacea nu mă vrea, nici în lupte n-o să căi-ăi-ăi

Dacă plouă


[Strofa 3]

Eu nu sper la bogății sau faci un sentiment de siguranță

Trece viața pe lângă mine de parc-aș fi vreo zdreanță

A trecut și vremea ca fata din cartier

Cu care mă țineam de mână parcă ieri

Dacă nu era muzica trăiam degaba, jur

Copilul din mine abia acum a renăscut

Tot ce vine rău nu e din parte ci doar surplus

Cum poți să mai lovești când deja știu că a durut


[Refren]

Dacă plouă

Pun în piesă, vă zic vouă

Și furtună nu doar rouă, yeah

Dacă pacea nu mă vrea, nici în luptă n-o să căi-ăi-ăi

Dacă plouă

Pun în piesă, vă zic vouă

Și furtună nu doar rouă, yeah

Dacă pacea nu mă vrea, nici în lupte n-o să căi-ăi-ăi

Dacă plouă