[Versuri: C.o.D]

[Strofa 1]

Yo, hai... ce subiect să aleg acum, ce să îţi mai spun?

Mă privesc în oglindă şi mă văd la capăt de drum

Tre' să am grijă de semeni când ceilalţi îi sapă

De parcă ar fi însetaţi, priveşte-ţi propria groapă

Aşează-te lângă morţi, închină un pahar de viaţă

Inspiră pentru ultima dată, expiră fără speranţă

Că ziua de mâine naşte noi sacrificii ale uitării

Ai plâns ieri şi lacrimile deschid porţile chemării

Bat clopote în depărtare, îmi aprind ultima ţigară

Mai dă-mi un singur foc, asta-i pentru a mia oară

Când am Raiul în palme şi voit îl pierd printre degete

M-aplec şi culeg Iadul

Oarе, Tată, pe ce te bazеzi când ne ameninţi cu pedepse?

Fericire nu, vei rămâne singur în casa din cer

Sigur o ştii şi tu

Visele omenirii pleacă unde raţiunea n-a ajuns

Prea fericirea sau ignoranţa nu constituie un răspuns

[Strofa 2]

Pentru mine e de ajuns, m-am plictisit să tot sper

Să mă împrumut de la mine şi tot de la mine să cer

Să fiu dator faţă de propria fiinţă mereu la necaz

Şi la final să spun că n-am şi să mă bată pe obraz

Ies pe afară, nu-i nimeni, mă plimb de nebun

Nu mai las urme, las plumb, parcă orice drum

A rămas la fel cum era, îmi trăiesc iar copilăria

Când mă lua în braţe veselia, acum mă apucă nostalgia

Şi mânia faţă de anii ce trec, pe toţi tare-i simt

Se prefac în iluzii, ştii că sunt serios când te mint

M-aşez pe o oarecare bancă putrezită din pustiu

E noapte târziu, iar eu mâine dimineaţă n-o să fiu

Prezent în această lume, trebuie să spun

Ăsta chiar nu e album, e mesaj de rămas bun

Mă aşteaptă liniştea veşnică, fumul şi cafeaua

Toţi cei dragi deja plecaţi, îi ştie bine cucuveaua

[Strofa 3]

Pe rând, în şir ordonat, încet amintirile au plecat

Când nu ştii cine eşti atunci, totul s-a terminat

Sfârşitului apocalipsă, percepe uşor alt tărâm

În final toţi luăm acelaşi tren şi nu o să coborâm

Duce spre nicăieri indiferent, inapt sau deştept

Nimic de aici nu te ajută când eşti întrebat de bilet

Averea nu o iei la tine, plăteşti cu visele de la început

Deci prietene, fuga după bani înseamnă timp pierdut

Ce să las moştenire, poate un gând, dar nici atât

Am încercat să fiu acolo unde nimeni nu a vrut

Să rămână, să te asculte, să spună o vorbă bună

Contează o mângâiere caldă când ai sufletul de brumă

Înşiruirea de întâmplări întinsă cu regret pe coală

Este o minciună ce poate vindeca orice rană reală

Aici, teoretic, e punctul de final, iar practic

Aşa se încheie jalnicul testament al unui singuratic