[Strofă]

Îndură-n ascuns, ca o operă fără lege

Ce nu înțeleg, înțelege și mă-nțelege

Știe ce diafragmă plânge dincolo de noi

Dând naștere la ceea ce voi numiți ploi

Scopul lor e de-a ascunde pașii pierduți

De-a comunica pe orizontală cu cei muți

Deoarece verticalul știe a îneca amarul

Într-o sticlă de mult orfană ce-ți oferă harul

Infinit în a-l întrece, neînțelegând ce se pеtrece

Ai fost mințit că ești limitat în a culеge

Pentru că cei din mină se tem de ramuri

De parcă-s rătăciți ca-ntr-o mie de planuri

Același final barbar de banal în chintesență

Evitând podiumul, lipsind prin prezență

Căci aurul te adoptă ca pe Mansa Musa

O chestie nu-i pe argint, lipsește muza

Celor ce au promis că vor omite a muri

În metehne întunecate când se crapă de zi

Fiorii invită la vals nervii celor plecați

Siliți de închinat pentru notele viorii

Plecăciuni păgâne aplaudă fără a pirvi

Ce scrii în întueric pe lumină nu citi

Liniștea ține perfectul în limitele lui

Lăsând sublima inteligența să nu fie a oricui

De votat nu-i nimeni, rămân devotat mie

Ce rute cerute au depănat o iarnă pustie

Repetiția șterge strălucirea cu voință

Nu există gândire care lingea știință

Sunt aici prin cunoaștere fără pauză

Și nicăieri din necunoștință de cauză

Din dialog trăim, fără el e de prisos

Dar eu nu vorbesc cu nimeni, ce frumos

Independența zeilor frânge adevărul

Întunecând baladele omenirii ca mărul

Însă nimeni nu percepe dincolo de noi

Pentru a vedea ce s-a ascuns înapoi în ploi