[Versuri: C.o.D]

Yo, e 6 dimineața

Zorii mă găsesc vorbind

A trecut vremea ceasului

Trebuie să închid

Dar aș mai sta de vorbă… ce mai faci, unde ești?

Îți aduci aminte cum mă aruncai voit în povești?

Acum îți place să povestești cum ai ajuns…

Mi-am răspuns singur

Și cuvântul a deviat în plâns

E de-ajuns. Rămâi acolo sus

Știu că mă privești

Nu-mi pasă… lasă

Sau… încă te mai gândești

La greșeli copilărești?

Te rog, dă-mi un foc…

Glumesc. Nici până azi el nu s-a stins deloc

Astfel, blestemul tău a deviat în falsă rugăciune

Iar tot ce sper azi… e să nu mor în ficțiune

Știi, aș vrea să-mi cer scuze

Dar ai pierdut tot ce era cândva frumos

Azi îmi ține de urât

Da, încă mă distrug constant

Și recunosc, mă dădeam deștept

Când, de fapt, eram un prost

Ce-a fost, a fost…

Mi-ai luat ființa și-ai plecat

Nu știu când a început

Că deja s-a terminat

Și-s terminat. Răbdarea mi-a ajuns la limită

Clipele de depresie au devenit… surdă risipă

Lipsa ta încă mă agită

Adorm legat de vise

Și mă trezesc atât de trist, plin de gânduri stinse

E început de septembrie, aștept cu nerăbdare

Anotimpul ce îmbracă natura în non-culoare

Nu mai spui nimic… te-am supărat cu ceva?

M-aș bucura nespus de mult să-ți aud vocea

Știu, că încă plângi, te rog

Să-mi revii-n curând

Dar n-am plecat nicăieri…

Sunt tot aici, sperând

Că ne vom întâlni amândoi

Și dincolo de moarte

Acum trebuie să închid…

Ai grijă de tine

Singurătate, singurătate, singurătate, singurătate, singurătate, singurătate…