[Strofa 1: Para]

Unde esti, lumina?

Vad confuzii intre semeni aruncand cu vina

Noaptea mea divina

Vin alb pe straie, cu voalul plin de sange

Carand copiii in mormant, unul cate unul

Ii legeni la pieptu-ti cald cu instinct matern

Dar toti itii sunt straini ca primul

Inainte sa le dai drumu-n groapa sa te retragi in tine

Le arati un zambet cald si in sclipire

Versi o lacrima de smoala

Ce patrunde prin tesatura subtire a iubirii

Si adoarme fara chin, fara durere

Taci, acum totul va fi bine

Inchide ochii, pune-ti o dorinta

Amandoi la fel de mult vrem sa se termine

Accеpta linistea, da-mi drumul la brate

Amintestе-ti de ce mic erai si aveai sperante

Mi-e frica s-adorm cu becul aprins

Stiu ca lumina pe mine ma nelinisteste

[Strofa 2: C. O. D.]

Un somn virtual adanc ma cheama in mister

Ruginit de fel, admir Cortina de Fier

Ce miraj optic, smuls din aripile desertului

Ca siropul sentimentului din inima inteleptului

Zac in pustiu, alinat de regretul surd

Dar pana la urma mai sunt multi pasi de facut

Cu ochii-n suflet, privesc plangand o miriste

N-a mai ramas nimic, insa e atat de liniste

Tehnica frumusetii scoate coltii pe verticala

Adorm rapus de ganduri nascute din oboseala

Si o vad atat de clar, spune-mi de ce te miri?

Prezentul din pamant m-a facut sa prind radacini

Paralizie semantica, trauma aruncata pe gang

Ma plimb singur si vine iar ca un bumerang

Blestem Creatorul, ma separ lent de omenire

Nu-i loc de omenie cand ai lacrimi in privire

Crucificat pe fosile involuntari pierd zile

Uita coarnele de ingeri, crede-ma, nu-s btile

Vezi tu, lumina, cum radiezi, oftand a mila

Sincer, te-as strange in brate, dar mi-e sila