[Strofa 1: Releveu]
Băgai bere la litru, fumai țigări până la filtru
Băgai demisec, triplu sec, te trezeai și băgai triplu
Băgai iarbă la bong până ți se deforma chipul
Și m-ascultai băgând, cum băgam când băgam beatul...
Ai început să bagi salvie, Tusin și ketamină
Băgai non-stop, fără rețineri, pân-ai rămas fără lumină
Băgai Regenon, Romparkin, Poppers și codeină
Ai ars nopți întregi la folie cu amfetamină, pe lună plină...
Timpul sapă șanțuri pe chipul tău de ani întregi
Te simți în stare să rupi lanțuri, nu ești în stare să-nțelegi
Zaci înfipt în branturi, nu ești în stare să mai mergi
Îneci gânduri în snapțuri, nu ești în stare să te dregi
Îți faci atâtea planuri, nu ești în stare să le legi
Plantezi semințe-n vise, nu ești în stare să culegi
Lansezi promisiuni, nu ești în stare să le-nchegi
Pierzi nopți pe la bodegi și săvârșești fărădelegi...
Treci pe-acasă ca să te schimbi, și-apoi să pleci
Că nu-ți mai pasă, stai zile-ntregi ascuns în beci
Dacă ți-e rău, hai varsă! Te plimbi în loc s-alergi
Ai degetu’ pe trăgaci?
Apasă-l, deci
Somn ușor pe veci...
[Strofa 2: Shu]
Țin capu’ sus, mă iau la trântă cu viața
Valorile morale au înclinat mereu balanța
În favoarea lor, și-n detrimentul sentimentelor
Am lăsat de la mine... E vremea schimbărilor!
Vorbele maselor tre’ să te lase rece
Rănile adânci doar timpul o să le vindece
Mă-ntreb de ce toți vor doar să te judece
Și de le-ntinzi o mână, scopul lor e să te spintece?
Cere-le să dispară, ca prin farmece
Când vor să te vadă jos, sunt în stare de orice
Încă din pântece, toți vor să te înfulece
Te amăgesc cu gesturi cosmetice...
Lasă-i s-alunece și-apoi să se amestece
În necunoscut, exact ca vasele britanice
Ferește-te de ei, chiar dacă-i vezi în scutece
Deschide ochii, înainte să se-ntunece!
[Refren: C.o.D]
Astea-s întâmplări reale, tu învață din ele
În ploaia viselor pierdute, nu-i loc de umbrele
Fiecare-și poartă crucea, în urma ei lasă o poveste
Ca-n final să reflecte cine-a fost și cine este...
Călător fără origini, în acest labirint de zile
În care intri copil și-ajungi să uiți de tine
În care ne ferim de umbra noastră cu privirea
Neștiind că ea încearcă să ne-arate ieșirea...
[Strofa 3: GinyBeam]
Nu pot uita privirea bunicii mele
Când am plecat din țară aveam un gust amar de fiere
Copil fiind, intram din zgomot în tăcere
Îmbrățișam tot timpul un vis ce-mi dădea putere...
Foarte emoționat, mă-ndreptam spre larg
Agitație mare, aveam ca sprijin un catarg
Mulți răpitori erau la genu’: „Stai, că trag!”
Majoritatea prieteni... Nu știam în ce mă bag (yo)...
Ajuns aici: altă țară, altă lume
Românii te-ajutau doar când simțeau miros de sume
Multe promisiuni, de la niște târfe hoațe
Dormeam într-un garaj, seara mă-nveleam cu speranțe...
Cu un dor de mamă... Îmi era doar în vis aproape
Vocea ei caldă mă liniștea peste noapte
Ăsta-i un fragment din 12 ani în străinătate
Vioara-mi răscolește cum am trecut peste toate!
[Strofa 4: C.o.D]
Și-au fost zile-n care simțeam că-nnebunesc
Și lăsam tot pentru pix și foaie, să mă liniștesc
Gândurile-mi sunt cuie ruginite, și-ntr-o clipă
Am zărit crucea vieții mele, cum era pregătită
În procesul conștiinței, sunt acuzat de abandon
Iau pereții ca martori, și avocat pe Platon
Au fost atât de multe, le simt noapte de noapte
Realizez că, din vina mea, s-au întâmplat toate...
Ploaia lumii de dincolo îmi va spăla păcatele
Pus la colț ca Iuda, când mi-am vândut aproapele
Deși-s total singur, nu-ncerca să mă aduni
Pentru un vis, m-am vândut pe mine însumi...
Buretele speranței nu va șterge nimic oricum
Anii mă lasă-n urmă... Deci pot să spun
Că n-o să sfârșesc nici incinerat, nici îngropat
Pentru simplul fapt că-o să mor când voi fi uitat!
[Refren: C.o.D]
Astea-s întâmplări reale, tu învață din ele
În ploaia viselor pierdute, nu-i loc de umbrele
Fiecare-și poartă crucea, în urma ei lasă o poveste
Ca-n final să reflecte cine-a fost și cine este...
Călător fără origini, în acest labirint de zile
În care intri copil și-ajungi să uiți de tine
În care ne ferim de umbra noastră cu privirea
Neștiind că ea încearcă să ne-arate ieșirea...