[Strofa 1: Para]

Am fost ficus, apoi un cactus

Am iubit o Marie, apoi un Bahus

Am iubit şi fete, dar tot asfaltu' e la fel

Doar când plouă se schimbă tot şi sub ochi e pastel

Am iubit, iubesc

Dar ştiu că tot eu la final un preţ tre' să plătesc

Măcar mă bucur, hedonism, limita bunului simţ

Te iubesc, mă iubesc, dar tot pe rând murim

La fel iubirea, la fel cu tot

Aşa ironic, e aşa un paradox

Sunt gelos pe ceasu' din perete

Că n-are baterii de vreo trei ani

Aşa de liniştit

I-aş da o mână de-ajutor, dar pe limba lui

A murit aşa de fericit, sincer nu pot să-mi explic

Dar mă complic, existenţa mеa e simplă

Sunt un nimic, mi-e scârba de cе sunt

Mi-e silă să mai zic şi zilnic

Iar mă trezesc, iar mă târăsc

Iar oglinda să-mi spună că nici azi nu mai trăiesc

Şi mă duc iar, dorul doare

Nu văd nimic : nori sub soare

Mi-e lene să exist, nu am scop, nu am nimic

Sunt nimeni, în cântatu ce mai zici?

Nimic. Puteam să jur, n-o să te-njur, prieten vechi

Intr-un final mă bucur că ne-am regăsit

[Strofa 2: C. O. D]

Nu preţuim cu-adevărat pe cel ce ne iubeşte

Până atunci când vărsăm lacrimi, uneori ne cam lipseşte

Astăzi ceasul biologic imagini dansează

Toate pânzele sus, dar pictorul şomează

Plec prin ceaţă debusolat însă ce contează?

Sunt pregătit imoral pentru tot ce urmează

M-aşez la margine de timp umbrit de secundar

Aşteptând rotaţii centrifugale în al meu altar

Îmi aprind o ţigară, savurez încet momentul

Lăsând în umbră toată averea ca testamentul

Felinarele mă-ntreabă des dacă am un foc

Îl port mereu în sân ca pentru toate la un loc

Bate vântu-n scări de bloc, simt că mă sufoc

C-am pierdut cheia fericirii, sufletul era breloc

Mă-ntorc, un dor nebun mă separă pe diagonală

Simt parfum de cafea, levitează pe verticală

Parcă-nnebunesc, natura-mi oferă multe muze

Da-s sătul de falsitate ca de gânduri optuze

Agitaţia omenească, însă împungi în libertate

Imensu' paradis urban, acum adoptă noaptea

Cetatea de petale adoarme în braţele castanilor

Schiţând o moarte prematură în jurnalul anilor

Gândurile îmi sunt soprane divine, acum ascult

O ultimă operă născuta în acest mediu ocult

Prima rază de lumina, pe tâmple mă apasă

Bună dimineaţa, prietene, eu mă întorc acasă

Yo, hai, vii?

[Strofa 3: Rapha Saec]

Îmi pierd ideile, pe bulevard fictiv care-l cutreier

E similar cu Diavolul, ce-mi joacă step pe creier

Viaţa mea nu-ncape într-un căcat de player

E-o mână proastă, rămân cu praful

Aprind platul plin de câini pe frapsuri

Că-s franjuri, câinii mei bagă pula-n fanfară

Scap sătui de marşuri, eu pot să scot remiza

Când mă joc cu focu', astea-s scrise-n plăci ce-mi fit norocul

Alergi o viaţă dup-o bilă ca Son Goku

Îs cam alergic şi aleg să pierd, doar survolam norocul

Acum bat câmpii subteran, atât de singur

Zi tu, visând şi nici nu masticând

Ca prim şi viaţa mea-i o pompă

Ce denotă detonare în sacrificii cool

Îi bag pula în culmea fricii

Îi dedic curaj de parcă-mi prelungeşte viaţa

Să ronţăi căcaturi fără ambalaj, am p-acas' ce-mi stă pe cap

De parcă-s rasta cool, dar pula rasă

N-am ieşit pe piaţă, nu-mi stă-n fire să-mi iau plasă

Rapu' meu e îmbinat cu plasmă

Rapu' tau e-un căcat pe TV

De-mi vine să-i fut picioare, s-o iau razna

C-am pas, m-am trezit înconjurat de chestii

Nu prea scriu să le explic, şi le-nşir c-ampulea-n piese

Ochi pentru ochi şi fă-o ca albinuţă

Regatu' meu pe-o ploaie de căruţă

Dar stai, aveam deja