[Scratches: DJ Sop]
[Strofa 1: Shu]
Lumea-i perversă, deschide ochii, cercetează
Ești atras de orice, dar nu de ceea ce contează
Cu adevărat, preocupat de numărat
Ai uitat să fii om, crezând c-acum ești realizat
Ești rupt de trăiri, și apăsat de greșeli
Te uiți mereu în spate, căutând ziua de ieri
Acordă sprijin celui slab, atâta timp cât merită
Nu uită să fii bun, când societatea-i parvenită
Diferită e realitatea, și-o schimbăm
Mult egoism și trufie, într-o lume așa de mică
Ce-i prea mult strică, problema e conceptuală
Și aș vrea că bunătatea să te lovească că o boală
Nu e loc de tocmeală, și nici măcar de trăncăneală
Faptele, nu vorbele, sunt decizia finală
Încă puțină cerneală, și-o să privesc cu răceală
Cum umanitatea moare, înnecată parcă-n smoală
[Scratches: DJ Sop]
[Strofa 2: C.O.D.]
A trecut perioada-n care stăteam în mulțime
Că un miner, între alpiniști cu frică de-nălțime
Mi-am clădit o cetate de piatră, ce lăcrimează
În mijlocul pustiului, știi, unde seceta dictează
Opere absurde, dar mințile surde ascultă
De timpul ce te ia drept slugă-n fiecare secundă
Rundă după rundă, am devenit inuman ca Neo
Ridicând multe bariere-nalte, ca Bartolomeo
Scriam romanțe proaste, deloc nu realizam
Că ura-n mine prinde rădăcini, asta-i tot ce am
De altceva n-am nevoie, să cadă orice stea
Nu mor, am toate umbrele de partea mea
Mi-a luat o decadă să fac rocada între două lumi
Plătind cu visele mele, primind în rest minciuni
Dar nu-mi pare rău, astea m-au mulțumit
Că la margine de prăpastie, într-un final m-am regăsit