[Versuri „Apocalipsă verbală”]

[Strofă]

Mă jurasem că renunț la rap, dar

Nu mă pot opri din scris, eu-s chiar nebun la cap, clar

Mi-am promis mie, și v-am promis și vouă

Deci chemați o ambulanță, și duceți-mă la 9

Dar, dați-mi un nenorocit de pix și niște hârtie

Că să aduc bucurie-n secția de psihiatrie

La zbârnăiași umplem peretele, la dilăi rețetele

Cu mii de versuri, cu multiple sensuri, ca versetele

La sclavi și la trompete, le arăt perfect defectele

În momentele în care le fac portretele

Că-s toți ca majoretele, când vine Dragobetele

Schimbându-și principiile, mai des ca șosetele

La microfon nu mă abțin, sunt hapsân

Dar măcar acum văd toți puștii cât de slabi sunt

Și încă nu pot fii ce tind, rătăcind

Fugind de deznădejde până la iluzie și revenind

Trăim zilele fricii, cu doar câteva indicii

De exemplu: iubirea presupune sacrificii

Iartă-mă, că de când nu mă mai laud cu vicii

Am luat-o pe câmpie cu religia, ca toți bunicii

Acum insultă-mi credința, golit de nepăsarea

Sub care îți ascunzi și suferința și frustrarea

Vorbim pentru cei doi fani ai tăi

Să-mi strigi numele, pe care oricum nu dau doi bani, hai băi

Fii serios, și bunghește, zdreanță

Că singurul rău pe care mi-l poți face, se numește greață

Religios sau nu, fine, cât timp cred în bine

E clar c-ai dușmani mai periculoși decât mine

Pot fi Ponta, Băsescu, Boc, Antonescu

Sau iluminati, tati, convenabil, însă practic

Eu zic de mii de patimi, care fac dintr-un romantic, ca și Gandhi

Un fanatic antipatic, ca Ted Bundy

De la ultimu' sărman, pân' la președinte

Văd mândrie cât cuprinde, ne cuprinde pretudindeni

Mă surprinde cum se-ntinde, mă deprindeți, că depind de

Simple cuvinte, să exprim ce am în minte

Suntem urmăriți de satelit, până și prin galerii

Până și prin draperii, deci nu-mi vorbi de caterinci

Sunt șucărit pe rapperii, ce-s jucării pe baterii

Fură și de la părinți, și nu vă zic de Pateric

Nu cred că sărăcia se numește criză

Cum nu cred că adevărul poa' să-ncapă-n epifiză

Nu cred în remiză, nu-l cred pe Elie Wiesel

Și mai ales, nu cred că ești conștient de miză

Când salivezi la un căcat de 4x4

Pentru care-ai da mai multe droguri, ca un pshiatru

Dă ultimele porții, la idioții de la colț

C-oricum, sunt morți cu toții, după care tu fă-ți

Somnicul din ghetuțe, cu boticul pe lăbuțe

Visând mii de mașinuțe, ai Blinguri pe hăinuțe

Vile de minim cinci steluțe, cu piscine pline cu puicuțe

Fine și drăguțe, dând din cur și din țâțe

În fine... Dar nu te mira, că rămânem fără Ardeal

Fără pământ, fără ape, fără păduri, fără ideal

Fără familie, fără tradiție, adică fără tipic

Fără Hristos, fără iubire, adică fără nimic!

Altfel zis: lipsă totală, amețiți și de vrăjeală

De canal, occidentală, acum cerșim viză globală

Peste-așa zisă criză, văd o criză morală

Eclipsă mentală, aduc apocalipsă verbală!