[Versuri „Postfață”]

[Strofă]

Am scris și încă scriu, în zgomot de teneși triști, ce mângâie asfaltul

Știam și încă știu că: epicentrul meu e felinarul de la colț, nu altul

Sunt încă viu, și pot să simt când ploaia mea ridică praful

Și pot să jur: de multe ori, simt dulce-acru, și-i înger Dracul

Și dacă-mi spui că am greșit, atunci virtute-mi e păcatul

De cauți sfinți, te duci și caută în altul

N-am aliați, am prieteni buni; din tați, am frății

Și-i mai am pe alții, 40 de mii ce-mi spun că morții-s vii

Dar nu mă pot opri, chiar dacă linia-i subțire

Chiar dacă ochii-s umezi, și triști de zile

Și știu că anii-s mulți, și m-am pierdut pe drum: alcool și fum, dava, femei, copile

De azi, mă-ntorc la mine, mă-ntorc să-i împart în file

Din când în când, Dragoș mai vine să-mi spună că a vorbit cu David, și că-i bine

Să cred în mine, să-mi fac o praștie de mâine

Când mâine-i viitorul, dar vântu-i rece

Și ploaia cade repede, și frigul trece

Se-nfige-n oase și nu mai iese, dar cui îi pasă?

Când ploaia vine deasă, iau teneșii mei vechi, să-i plimb pe strada noastră