Released on April 7, 2022

Thumbnail

[Versuri „Eul 3”]


[Strofă]

Am sute de mii de fani în țară

Îi salut, îi respect, vin ca o fanfară

În spatele meu, toți ca-ntr-o șatră

Și tragem pe nară, facem debandadă

Sunt tânăr, bogat și drogat

Am 24, pe Pământ sunt blocat

Am zece ani în care doar am umblat

Și m-am învârtit și am învățat să fac trap

Am făcut și infracțiuni, ilegalități și încă consum drog

Fumez o cioată, mi-asum

Îi dau foc în stradă, mă doare în pulă de tot

Am prins momentu' oportun

Trag fum după fum, cu un frate nu pot să spun stop

Simt că sunt prins pe viață în asta

Și-mi place că trăiesc o viață prea top

Sunt mulți ce au fost doborâți, fra', de viață

Sunt mulți ce au fost doborâți de o zdreanță

Am avut momente în care credeam că clachez

Mă trezeam cu greață dis-de-dimineață

Viața voiam s-o sfârșesc, ah, stăteam în beznă

Nu credeam că o să reușesc, ah, relaționezi, ah

Relaționați cu fratele vostru

Am momente în care mă simt ca un monstru

Ce am făcut și care e costu'?

Când sunt prea drogat, zic un Tatăl Nostru

Când mă simt mai bine, uit de Tatăl Nostru

Și-mi pare rău (Și-mi pare rău)

Simt o prezență diabolică, frate, în juru' meu (În juru' meu)

Când eram mai mic, simțeam conexiunea cu Dumnezeu (Cu Dumnezeu)

Acum nu-mi răspunde, nu-l mai găsesc, nu mai e în juru' meu și îmi pare rău

Am-am o criză existențială, o criză spirituală

Mă jelesc, c-am dat-o-n bară, și-am tras pe nară

Încerc să nu ies, da' nu reușesc

Diavolul des mă duce cu gându' la droguri și sex

La bani și exces și iar cheltuiesc

Arunc iar cu mii, încerc să mă găsesc

Și nu mă găsesc (Nah), încerc s-o găsesc

Divinitatea, încerc s-o găsesc (Yeah)

Din materie să ies (Ah)

Ce cânți tu e o plictiseală, e banală piesa ta

Eu îmi torn trăirile pe piesă, d-aia rupe așa

Tu gândești într-o cutie, nu-nțelegi așa ceva

Eu gândesc în afara cutiei, d-aia rup așa