[Versuri „Nostalgic”]
[Strofa 1: Strâmbu]
Aștept să vină factura, faptul că faci pe făcătura
Nu te ajută, și tot am să-ți mut gura
Una cu natura, natural
Trag de semnal, ca o restanță la seminar
Semeni au bare
Întrebare: unde-s? Au dispărut, s-au luat
Mi s-a luat să ajut omul, care cum pică
Aș fi putut să fi făcut mai mult, dar n-am putut de critică
Acum, sticlele la 2 jumate-s toate aliniate
Pe un balcon unde doar frigul mai încălzește
Ceea ce mintea și spiritul privește
Veșted, am primit o veste de marcat:
Am să fiu ce nu-mi doream, cine mă-ta m-a-ntrebat?
Nu mai am nimic de explicat, lumea rămâne nouă
Vă rămâne vouă
Eu rămân un dărâmat
Vеchiul eu, adică un expirat
Expir și trag, poate așa am să scap еchilibrat
Că pun totu-n balanță
Eu, fără voi, trăiesc o nouă viață
Am prezis, precis, că iese
Ajută-mă, să te ajut să-mi pese
[Punte: A.U.G.]
"Ajută-mă, să te ajut să-mi pese", sau așa ceva
[Strofa 2: A.U.G.]
Îmi creez amar, din amintirea mea mai dragă
O să țin la tine, chiar dacă o să te car pe targă
Îmi repet memoria singur, voi simți vreodată plăcutul
Ca să tac, să-mi reamintesc foarte vag trecutul
Să visez imagini simple, să mă plâng că-s doborât
Odată cu visul sobru, de a dormi în pământ
Și baza-m-aș pe amintiri, las’ să curgă prin pahar
Fericirea-i fericită? N-ai habar
Îmi las fantezia-n pace, ’s rezultatul urii mele
Ce căcat? Sunt umbra ce lasă luminii sechele
Mă ții pe loc? Te țin în lanț, sunt un jeg fără vreun simț
Mi-am amintit de mine, și am crezut că mă mint
Am în față o oglindă: văd un fotoliu și o lampă
Nu văd că stă vreo persoană atârnată
Încă sătulă de muncă și plânge
Las-o să respire, juma’ de viață-i ajunge
Când oi muri, să nu vă gândiți în tandem la mine
Nu m-ați plăcut viu? De ce să mă iubiți post-mortem?
De azi, mă las pe mâna mea, sunt un jeg, am tot spus:
Nu mă las ghidat de vorbe, ci de stimuli și-un apus
[Outro]
Și eu cred că mi-ar trebui o umbră de melancolie, dar în meseria noastră păcătoasă, numai de melancolie n-ai timp
Vreau să-mi eliberez subconștientul. Îngrozitor să vezi cât de mult invidiază omul întunericul altuia