[Versuri „Burning memory (ceva lipsă)”]

[Intro]

Ți-am citit ceva pe față, atunci când ne-am cunoscut

Doar ca miriștea tot arde, deși grâul nu-i crescut

Când mi-am amintit, de fapt, că sunt fericit pe scurt

Și din corelație am dat într-un vag necunoscut

Și totul e doar un cerc, și un sentiment de vid

Și eu iar n-am reușit, ce frumos era să simt

Și să știu unde-am greșit

Universul iară piere, noapte bună, chip cioplit

Apucă-mi mâna

[Strofa 1]

Și de-odată ți-e cam scârbă, când tot simți că faci doar bine

Când jumatea ta de lume e distrusă, de la sine

Și nu-ncap în propria-mi lume dezgustat, ori prea confuz

Când ai totul îți lipsesc cam multe

Tot rеpet să mă repet, și zâmbеsc să nu par prost

Când evit să fac ceva greșit, considerat anost

Infinitul e aproape, nu renunț

Eu doar apreciez prea multe, și n-ascult

Doar visez că sunt mai bun, doar arăt cât de mult știu

Acțiunea viceversa tot lovește, doar să fiu

Mai bun decât mă cred

Opresc timpul și natura arde simplu, și nu mă-ncred

Hai să-ti zic unde greșești, lași prea multe la coșciug

Și-ntre timp viata-i amară, nu contează ce spui tu

Transpui realități în vorbe, lasă, eu tot fac

Lumea de rușine, sincer, nu dezbat

Și mă tot pierd încontinuu, și mă caut prea puțin

Ca un orb senil debil, ce-și caută iar copilul

Și-am prostit de multe ori

Când credeam că-s mult prea darnic, acoperit de noroi

Imaginează-ți: cum ar fi, ca din tot ce tu iubești

Jumate să nu existe, și să te temi?

Îngrozit de realitate, și ți-e frică să visezi

Schrödinger se dă acum cu capul de pereți

[Strofa 2]

Lași o floare la mormânt, pentru tot ce ai creat

Simplul fapt că iar s-a dus va creea iar un concept

Mult prea vag sau prea sărat, se tot zice mult prea rar

Ca ne trebuie prea sărat, în accident vascular

Cine-mi duce real lipsa, mă va suna

Lasă cadavrele-acolo, e o glumă

Toată lumina din fante

Mă privește, nu orbesc, ăsta e Iadul lui Dante

Las în urmă amintiri, că-s instigat de ce-am gândit

Sau îmi ard bucăți din creier, când rețin c-am reușit

Încep să dezvolt stări, la care nici nu visam

Și tot leg prietenii, cu mine și ciobul de geam

Rapu-i o bilă de plumb, ce mi-o tot leg de picioare

În drumu meu spre reușită, uite d-aia

Poezia mea primează, și pe asta mă bazez

Ne-auzim când mai țipi versuri

Primesc lume-n viața mea, de parcă ar plăti chirie

Când jumătate din mine urlă la ei, și jumătate

Ia din ei prostie, și simt că ceva lipsește

Îmi e dor de mine, și nu mă-ntărește

Cum ar fi ca Raiul tău, construit numai de tine

Să dispară-n fața ta, și nu poți reacționa?

O paralizie-n somn, pui capul jos

Dar perna e din piatră, și patul e cam kitsch-os

Dar totul merge bine, până-n momentu-n care

Intervine sentimentul, și ce cunosti dispare

Brusc, te cunoști puțin mai bine

Și zâmbești, și îți lipsește

[Outro]

Asta e altă memorie, mai bine

O lași să ardă, cât încă trăiești în tine, nimeni

Nu va arăta păsare, te rog, nu te mai gândi

Mâine este o surpriză, și n-ai în plan că vei muri