Rege

By Arvi

On Rege

Released on March 31, 2023

Thumbnail

Rege într-un regat în care lumea a emigrat

Într-un tărâm în care nici azi nu-s simt că sunt integrat

Sunt integral, nu mă simt completat nici dacă aș fi integramă

Nu mai simt durerea nici cu tone de sare pe rană

Flow lavă, flow mană, țin sub palmă o damă

N-o țin în mânecă, n-am nevoie de dramă

N-am teamă, am lamă, mă storc de tot ce sunt până simt că nu mai am zeamă

Dau pe față tot ca pe aramă

Stau chill, nu bag de seamă, cel mai bun, nu am seamăn

Eu nu zic scuze mamă, multe grade și-n iarnă

Nu merg după program, mă, n-o fac pentru reclamă

E artă, pune-o-n ramă, Grizzly, sunt mult prea blană

Fumuri ca la narghilea

Cei ca mine, foartе rari, unu la un miliard

Vreau un milli, îl fac, tre să produci și tu ceva

Aștеpt de mult momentu' coaie să mă iau cu cineva

Să îl distrug, în pula mea, mă

Nu ies pe locu 1, atunci distrug tot podiumul

Sunt tot omu, sunt tot eu, nu lucrez cu agenți ca Yoru

Sunt în centru, eu intru rup, tigru și lup, vulcan erup

Fac masacru, rup masa, tu nu ești la același calibru

Cu timbru meu, feroce, leu, calc pe cadavre de nu iese cum zic eu

Sunt maestru, sunt deceneu, dar de ce eu rup pe orice traseu

Sunt zeu, nu cred în niciun Dumnezeu, croșeu, lovesc chiar în nucleu

Tupeu, aveam chiar din liceu

Fă plată că la ghișeu

N-am procedeu, vreau procent eu

Voleu peste voleu până ajung să iau trofeu

Operă de artă, sunt expus într-un muzeu

Dă-le gaze peste gaze de parcă omor evreul

În rap numai deșeuri, Arvi ține-i în croșeuri

Pun 3 rapperi pe cruce, așa iese curcubeul

Sunt 10% la sută, am mult până la apogeu

Dacă treaba mea-i să rup un beat, o fac instantanteu

Ca pe ness, tot ce pot să fac de acum, muzical, e progres

Tot ce cauți tu de acum, muzical, interes

E interesant cum pot să livrez așa des, cum tu privești și urmărești, și tot ce pot să fac, succes

Am scăpat de proces, lucrez, nu mai am timp să ies

Totul notat în palmares, eu progresez în timp ce tu le dai așa de greu de zici că lucrezi la AliExpress

Subînțeles, ce nu-înțelegi? Mucles sau ieși, e mult talent și muncă, tre să prinzi din mers

Nu te duce capu, n-ai cum să te prinzi de vers, scriu și levitez

Ești zgârcit ca Levi, jocu meu cu nervii ce mi-i vărs cu sens

Scriu divers, o fac invers, n-am semne de la univers

Fumez Cuba, nu bat cuba, doar când beau mult Cuba Libre

Tu ești fazan, eu-s rege la fazan, că mă joc cu cuvinte

Stai cuminte, te fac să o simți în fibre, cin' se prinde, bine, cin' se vinde, ține minte

Jocu-i controlat de viperă ce-i gata să te mintă, tu ține minte, ia aminte

Amintește-ți ce ești, nu-ți aminti ce sumă vine